MENIU

Bursele de merit, mai greu de obținut. Elevii vorbesc despre „masacrul burselor școlare”

Bursele de merit, mai greu de obținut. Foto/Inquam

Elevii critică modificarea pragului mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, şi vorbesc despre ”masacrul burselor şcolare”.

„Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii mediilor ca urmare a şcolii online. (...) Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea”, se arată într-un comunicat al Consiliului Naţional al Elevilor, informează Agerpres. 

Organizaţia solicită, totodată, ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces, precum şi reluarea discuţiilor alături de partenerii de dialog social cu privire la modificările care trebuie aduse criteriilor folosite în momentul actual.

Având în vedere impactul major al unei astfel de măsuri pentru sistemul educaţional, nu este exclusă posibilitatea declanşării unor proteste la nivel naţional dacă Ministerul Educaţiei nu va reveni asupra deciziei.

"Nu este posibil ca Ministerul Educaţiei să ignore fără scrupule nevoile elevilor din România: mărirea mediilor reprezintă un total dezinteres al decidenţilor în raport cu nevoile reale ale elevilor! De aceea, dacă situaţia nu va fi remediată în cel mai scurt timp, anunţăm declanşarea unor proteste generale în toată ţara, împotriva criteriilor abuzive de acordare a burselor", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, citat în comunicat.