MENIU

Bursele de 15.000 de euro pentru tinerii excepţionali care rămân în ţară nu sunt solicitate

<p>Scandal la o şcoală din Argeş. Profesor de sport acuzat că şi-a bătut şi agresat sexual elevii</p>

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a declarat că anual sunt disponibile 50 de burse de excelenţă, în valoare de câte 15.000 de euro, pentru tinerii care au câştigat olimpiade internaţionale sau concursuri internaţionale de marcă şi rămân în ţară pentru a activa în domeniul cercetării. Ministrul a făcut această precizare din cauză că, spune el, concursul nu a fost anunţat. 

„Cu ani în urmă propuneam o bursă de excelenţă pentru premianţi ai Olimpiadelor internaţionale sau concursuri majore din lume. Abia în 2013 ministrul de atunci a acceptat şi aşa s-a organizat această competiţie. Este vorba despre 50 de burse acordate anual, în valoare de 15.000 de euro, pentru doi ani, la care se adaugă 2.000 de euro pentru mobilitate. Şi dacă după doi ani rezultatele sunt bune şi decide să rămână în ţară, mai poate să mai primească încă 10.000 de euro pentru următorul an şi jumătate”, a declarat ministrul joi, la Adunarea Generală a Consiliului Naţional al Elevilor de la Oradea.

Deşi bursa există de trei ani, în acest an nu a fost nicio ofertă pentru că nu a fost anunţat concursul, spune Curaj, conform Adevărul.

Ministerul Educaţiei a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind stimularea performanţei şcolare înalte din învăţământul preuniversitar. Elevii olimpici la nivel naţional vor putea primi sume cu până la 30% mai mari.

Pentru rezultatele deosebite înregistrate la competiţiile şcolare internaţionale, organizate la nivel european sau regional, MENCŞ acordă stimulente în valoare de 4.440 de lei pentru premiul I/medalie de aur, 3.785 de lei pentru premiul II/medalie de argint, 2.945 de lei pentru premiul III/medalie de bronz şi 2.550 de lei pentru menţiune. Cuantumurile acestor premii în bani acordate elevilor reprezintă sumele nete.

Mai multe articole despre:
şcoală elevi burse ministrul educaţiei