Bunicuța cămătarilor. Arme și muniții găsite în casa unei femei de 75 de ani din Timiș
Deși este la vârsta la care ar trebui să-și crească nepoții, o femeie de 75 de ani, din județul Timiș, deținea un adevărat arsenal în casă. Polițiștii au descoperit arme, muniție și bani în casa pensionarei, dar și în locuința fiului acesteia și a unei tinere care împrumutau bani contra unor dobânzi mari, iar cei care nu reușeau să înapoieze sumele la timp erau amenințați.
”Ieri, 11 februarie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Lugoj – Biroul de Ordine Publică şi Compartimentul Proximitate, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Timiş şi luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Timiş, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au efectuat 7 percheziţii domiciliare şi 4 percheziţii ale unor autoturisme, în municipiul Lugoj, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de camătă, complicitate la infracţiunea de camătă, precum şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, anunţă, luni, IPJ Timiş.
Sursa citată a rpecizat că, începând cu anul 2022 şi până în prezent, un bărbat, de 44 de ani şi o tânără, de 29 de ani, ar fi acordat împrumuturi, percepând dobânzi şi garanţii în diverse obiecte de valoare pentru a acoperii sumele împrumutate, realizând astfel profituri ilicite.
”În anumite situaţii, pentru recuperarea sumelor de bani împrumutate, bărbatul ar fi recurs la acte de constrângere asupra persoanelor îndatorate. Totodată, sumele de bani şi dobânzile aferente ar fi fost primite de tânără. De asemenea, la domiciliul unei femei, de 75 de ani, (mama bărbatului) au fost descoperite mai multe arme şi muniţia aferentă acestora”, a mai transmis sursa citată.
La percheziţii s-au găsit 4 pistoale, o puşcă, calibru 44 mm, 2 puşti de vânătoare cu glonţ, 2 pistoale, unul având încărcător în interiorul căruia au fost găsite 6 cartuşe calibru 6,35 mm, 1 pistol cu butuc, în orificiile căruia s-au găsit 5 cartuşe cu glonţ calibru 7,65 mm, dar şi muniţie.
”De asemenea, au mai fost descoperite şi ridicate 9 contracte de împrumut, mai multe înscrisuri şi mijloace electronice de comunicare şi stocare, care pot constitui mijloace de probă în cursul procesului penal, precum şi 55.156 de lei, 4.435 de euro şi 949 de dolari”, au mai transmis anchetatorii.
Cele două femei au fost reţinute.