Bunica cea mai sexy? Actriţă celebră fotografiată cu nepoţica - are doar 39 de ani!
La sfârşitul anului trecut, Barbara Mori, îndrăgita actriță pe care o știm din telenovela „Rubi”, a devenit bunică. Acum, actriţa de 39 de ani se împarte între cariera sa şi viaţa de familie, având, din când în când, grija de Mila, nepoata sa.
Este, fără doar şi poate, cea mai sexy bunică din toate timpurile. Şi cea mai tânără! La doar 39 de ani, Barbara Mori are o nepoată în vârstă de jumătate de an, graţie fiului său, Sergio Mazer Mori Jr., care a devenit tată la doar 18 ani.
E drept că atunci când Barbara a aflat că istoria se repetă, ea însăşi devenind mamă la o vârstă fragedă (20), n-a fost tocmai fericită, acuzând-o pe iubita fiului său că e însărcinată cu un alt bărbat. Din fericire, după ce un test de paternitate a stabilit adevărul, Barbara a acceptat-o pe micuța Mila și și-a susținut fiul în asumarea paternității, scrie okmagazine.ro.