MENIU

Bulgarii ne-au întrecut la autostrăzi

Autostrazi Bulgaria
Autostrazi Bulgaria

Bulgarii au ajuns la o reţea de 800 km de autostradă, cu 40 km peste România, deşi ţara noastră este de două ori mai mare decât a vecinilor de la Sud de Dunăre.

În plin sezon turistic, reţeaua de autostrăzi a vecinilor bulgari devine asul din mânecă. Timpul petrecut în maşină pentru a traversa România de la sud la nord, de exemplu, este comparabil cu cel făcut pe drum de la Bucureşti la Salonik.

Bulgaria a început să construiască autostrăzi în 1973, iar până la căderea comunismului avea deja asfaltaţi 270 de kilometri. Acum, vecinii de peste Dunăre circulă pe aproape 800 de kilometri de şosea rapidă, printre care și autostrada Sofia – Burgas, de 360 de km, care leagă estul de vestul țării.

Bulgaria a devansat România cu aproape 40 de kilometri de autostradă, dar în ceea ce priveşte planurile suntem la acelaşi nivel: promisiunile depăşesc 1300 de kilometri în ambele ţări. La vecini merge mai greu construcţia şoselelor noi: doar 36 de kilometri în lucru faţă de peste 200 de kilometri în România.

Spre deosebire de români, bulgarii au învăţat repede o lecţie: leagă cu autostrăzi oraşele mari de cele mici pentru ca regiunile să nu se dezvolte diferit, potrivit digi24.

Mai multe articole despre:
Bulgaria autostrăzi