MENIU

BNR începe recrutarea de primăvară. Ce posturi scoate la concurs

<p>BNR / Foto: cursdeguvernare.ro</p>

Banca Naţională caută, ca în fiecare an, 10 tineri specialişti cu pregătire în arii pre­cum economie, matematică sau şti­inţe juridice, care să lucreze, timp de cel puţin un an, într-una din direcţiile băncii.

Cei care vor să aplice pentru un post scos la concurs trebuie să treacă printr-un proces amplu de selecţie care presu­pune, într-o primă fază, transmi­terea unor răspunsuri la un chestionar şi a unui CV detaliat, precum şi o pre­zen­tare a motivelor pentru care doresc să se anga­jeze la BNR. Aceste documente trebuie transmise prin e-mail, până pe data de 9 martie.

„Programul de formare profe­sio­na­lă a tinerilor specialişti, organizat în fie­care an din 2001 încoace, este vehi­culul nostru de recrutare de elite din exterior şi de aceea selecţia este foarte rigu­roasă. Cei care vor să aplice pentru aceste posturi trebuie să facă eseuri pe anumite teme, să cunoască bine limba engleză sau să aibă studii de masterat sau doctorat", a spus Mugur Tolici, direc­torul de resurse umane al BNR, in­stituţie care are peste 1.800 de angajaţi.

Pentru a fi eligibli, candidaţii care aplică pentru unul dintre cele zece posturi trebuie să aibă sub 32 de ani, să fie licenţiaţi în economie, drept sau matematică şi să nu aibă rude angajate în structurile organizatorice care participă la program.

O condiţie importantă este ca media notelor obţinute la licenţă şi a anilor de studii să fie de minimum 9. În plus, se cere şi o diplomă de masterat şi/ sau de doctorat, dar pot fi acceptate şi candidaturi ale persoanelor aflate în ultimul an al programului de master, cu condiţia dovedirii unei experienţe minime de 2 ani într-o instituţie finan­ciar-bancară, guvernamentală sau de cer­cetare. Mai multe pe zf.ro.

Mai multe articole despre:
BNR recrutare sistemul bancar