BNR nu se atinge de dobânda-cheie, în așteptarea unui nou partener la Finanțe
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României s-a întrunit joi într-o nouă şedinţă pe probleme de politică monetară. Șefii Băncii Centrale au decis să lase toate cifrele-cheie neschimbate, în contextul în care posibila trecere a moțiunii de cenzură ar putea aduce un nou guvern la Piața Victoriei, cu o altă politică economică.
De notat că este a 10-a ședință consecutivă la BNR în care dobânda-cheie a rămas neschimbată.
Potrivit unui comunicat al băncii centrale, în şedinţa din 3 octombrie 2019 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât următoarele:
- Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută pe an;
- Menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută pe an şi a ratei dobânzii aferente facilității de creditare la 3,50 la sută pe an;
- Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
La ultima ședință de politică monetară, din 5 august, BNR a decis menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50% pe an, informează Realitatea Financiara.
Banca Națională a mai hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii (RMO) aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit.
CA a mai decis, în august, şi menţinerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50% pe an şi a ratei dobânzii aferente facilităţii de creditare la 3,50% pe an.
Dobânda de politică monetară este menţinută la nivelul de 2,5% din luna mai a anului trecut.