MENIU

BNR ne linişteşte. Băncile greceşti din România nu sunt în pericol. Află de ce

Grecia este cu un picior în afara Zonei Euro. Negocierile de sâmbătă cu creditorii internaţionali, ultima şansă pentru evitarea falimentului, au eşuat. Atena nu va primi fondurile de care are nevoie pentru a achita, marţi, pe 30 iunie, o rată de 1,6 miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional. 

Duminică dimineaţa, parlamentul grec a aprobat planurile premierului Alexis Tsipras de a organiza un referendum, la 5 iulie, pe tema propunerilor de reforme ale creditorilor internaţionali ai Greciei.

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al BNR, a afirmat că băncile româneşti cu acţionariat elen Alpha Bank, Bancpost, Banca Românească şi Piraeus Bank nu vor fi afectate deoarece au fost încheiate acorduri de compensare cu băncile mamă din Grecia, potrivit zf.ro.

Suciu spune ca nu au fost luate masuri speciale si nici nu au fost sedinte convocate de BNR cu sefii din sistemul bancar in ultimele 24 ore, desi situatia din Grecia s a acutizat de ieri, dupa ce guvernul Tsipras a anuntat convocarea unui referendum privind adoptarea noilor masuri cerute de creditori.

Mai multe articole despre:
bănci Grecia