Blue Monday - Astăzi a fost cea mai tristă zi din an!
Luni, 18 ianuarie, este considerată cea mai deprimantă zi din an, purtând oficial numele de "Blue Monday". Mai exact, cea de-a treia zi de luni din luna ianuarie a fost denumită astfel.
Cercetătorii au luat această decizie după ce au constatat că oamenii sunt trişti din cauza datoriilor acumulare de sărbători, plus că este foarte frig şi mai este foarte mult până când vine vara, arată ziare.com.
26% dintre britanicii care au participat la un sondaj au susţinut că în ianuarie se simt izolaţi şi 87% dintre aceştia au declarat că vremea are o influenţă directă asupra stării de spirit.
61% dintre respondenţi au declarat că sunt foarte deprimaţi în drumul spre locul de muncă. În dorinţa de a bucură puţin oamenii, un supermarket din Marea Britanie a anunţat că între anumite ore va oferi fructe gratis clienţilor. Reprezentanţii supermarketului au spus că ştiu că astăzi este ziua în care oamenii se simt deprimaţi şi că speră să aducă puţină fericire celor care cumpără de la ei.