MENIU

Traian Băsescu: Ponta şi Dragnea sunt la fel de nedemocraţi, dar Dragnea e mai laş

<p>Traian Basescu, in studioul Realitatea TV. Foto: Cristian Otopeanu</p>

Fostul preşedinte Traian Băsescu i-a desfiinţat pe ultimii doi lideri ai PSD, Liviu Dragnea şi Victor Ponta. "Ponta este la fel de nedemocrat ca şi Dragnea, dar Dragnea este mai laş, ar vrea ca alţii să-i rezolve treburile", a spus Băsescu, la Realitatea TV.

Despre Victor Ponta, Traian Băsescu susţine că doar conjunctura de politician în opoziţie îl face să pară ceva mai democrat, pentru că este mai moderat în declaraţii.

"Daţí-i puterea lui Ponta şi va fi acelaşi individ arogant, lipsit de scrupule. Gândiţi-vă că omul acesta şi-a serbat ziua de naştere pe Arena Naţională, în timpul campaniei electorale din 2014, şi 70.000 de oameni au fost aduşi să-l aplaude. (...) Ponta este la fel de nedemocrat ca şi Dragnea, dar Dragnea este mai laş, ar vrea ca alţii să-i rezolve treburile. Nu că Ponta ar fi cu mult mai curajos, dar Dragnea este întruchiparea laşului viclean", a apreciat fostul preşedinte.

Cu toate acestea, dintr-o perspectivă politică, Băsescu consideră că Ponta este mai "toxic" pe termen lung. "Dragnea nu are viitor politic, el poate fi candidat, însă el nu va fi niciodată preşedinte, începe să-şi piardă încrederea atât în oamenii din partid, cât şi cei pe care-i tot amăgeşte, cum ar fi pensionarii (..). Ponta şi Dragnea se bat pentru şefia PSD, Pro România este o formaţiune mică, fără viitor", a mai afirmat Traian Băsescu la Realitatea TV. 

 

 

 

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Victor Ponta Liviu Dragnea