MENIU

Bărbați retinuti după ce au dat mai multe spargeri în locuințe în Cluj Napoca

unelte folosite de suspecți FOTO: Poliția Română

Trei bărbaţi bănuiţi de comiterea unor fapte de furt calificat au fost reţinuţi de poliţiştii clujeni. Aceştia ar fi sustras bijuterii, bani şi unelte electrice din interiorul a două imobile din municipiul Cluj-Napoca şi din două autoturisme care se aflau parcate pe raza municipiului.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 2 Poliţie Cluj-Napoca au reţinut pentru 24 de ore, trei bărbaţi bănuiţi de comiterea unor fapte de furt calificat. Au fost efectuate percheziţii domiciliare în localitatea Floreşti, la locuinţele celor trei. 

La data de 14 decembrie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la locuinţele a trei bărbaţi cu vârste cuprinse între 19 şi 37 de ani, în localitatea Floreşti.  

Cei în cauză sunt bănuiţi de faptul că, în perioada septembrie-decembrie, ar fi sustras bijuterii, bani şi unelte electrice din interiorul a două imobile din municipiul Cluj-Napoca şi din două autoturisme care se aflau parcate pe raza municipiului.   

Cu ocazia percheziţiilor au fost indisponibilizate şi ridicate telefoane mobile, cartele SIM, dar şi alte obiecte de interes pentru soluţionarea cauzei.  

 În baza probatoriului administrat, cei trei bărbaţi au fost reţinuţi de poliţişti pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în faţa procurorului de caz, în vederea analizării dispunerii şi altor măsuri preventive faţă de aceştia.  

 

Mai multe articole despre:
furt locuințe furt auto hoti