MENIU

Bărbaţi din Constanţa, snopiţi în bătaie în faţa unui restaurant. Agresorii sunt căutați de poliție

Sursa foto: Poliția Română

Imagini șocante au fost făcute publice după bataia ca-n vestul sălbatic care a avut loc în Constanta. Patru bărbați au fost bătuți, rând pe rând, de o gașcă ce trecea pe lângă localul unde aceștia se aflau. Toți au rămas la pământ, în timp ce atacatorii s-au făcut nevăzuți. Politiștii au deschis un dosar penal și îi caută acum pe agresori. Surse apropiate anchetei susțin că bătăușii ar fi proxeneți. Vă avertizîm că informațiile care urmează vă pot afecta emotional!

Scenele violente au avut loc în zona Cireșica din municipiul Constanța. În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate observa cum un tânăr stă liniștit în fața unui local, moment în care este abordat de trei bărbați. Fără să stea mult la discuții, unul dintre indivizi îl lovește peste față. Victima cade inconștientă la pământ, fără să mai miște.

Întreaga scenă a putut fi observată de alte trei persoane care, ulterior, au fost puse și ele la pâmânt, rând pe rând, de către aceiași indivizi.

Bărbaţii au fost lăsaţi întinși pe asfalt, după care unul dintre indivizii agresivi se întoarce şi îi mai loveşte de câteva ori cu pumnii și picioarele. Din primele informații, se pare că agresorii ar fi proxeneți.

Politiștii cred că a fost o răfuială între două grupuri de interlopi, pentru că, în ciuda violențelor, nimeni nu a sunat la 112 să ceară ajutor și nimeni nu a depus plângere la Politie a doua zi.

„Am rugat Dispeceratul să caute și n-au gasit nicio solicitare", a precizat purtătorul de cuvânt al Ambulanței Constanța, Claudia Tatarici.

Oamenii legii s-au autosesizat după ce au văzut imaginile.

„În urma luării la cunoștință despre aceste înregistrări, polițiști din cadrul Secției 2 s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru identificarea persoanelor implicate, stabilirea situației de fapt și a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța, Andreea Iliescu.

În cauză a fost întocmit un dosar penal de lovire sau alte violențe și tulburarea liniștii publice.