Bărbat reținut după ce a furat zeci de mii de euro și bijuterii din sediul unei firme din Caraș-Severin. Cum i-au dat de urmă polițiștii
Un bărbat de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, bănuit fiind de faptul că a furat o sumă uriașă de bani, dar și bijuterii din sediul unei firme din Caraș-Severin. Individul a fost prins după o serie de percheziții, polițiștii reușind să găsească și o parte din banii furați.
Polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș – Severin, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița, au efectuat 5 percheziții domiciliare, în județele Caraș – Severin și Mureș, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, relatează Ziare.com.
”Astfel, sâmbătă, 7 octombrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că, în noaptea de 6 spre 7 octombrie a.c., persoane necunoscute ar fi sustras aproximativ 35.000 de euro, 20.000 de lei și mai multe bijuterii, dintr-o societate comercială din localitatea Bozovici”, anunță poliția, într-un comunicat.
Polițiștii, sub coordonarea procurorului, au demarat imediat cercetările și investigațiile în acest caz, în urma cărora a fost identificat un bărbat, din județul Mureș, bănuit de comiterea faptei.
Acesta a fost prins în cursul zilei de ieri, 9 octombrie, în municipiul Târgu Mureș.
Asupra bărbatului au fost descoperite sume mari de bani, în lei și valută. Până în prezent a fost recuperat aproximativ 70% din prejudiciu.
Activitățile au beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.