Bărbat reţinut de poliţişti după ce a omorât mai mulţi câini
Un bărbat în vârstă de 30 ani, din localitatea Alexandru cel Bun, din județul Neamț, a fost reţinut de poliţişti după ce pe internet a apărut o filmare cu el omorând mai mulţi câini.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, agentul principal Georgiana Puşcaşu, a declarat că întreaga scenă a fost filmată şi publicată pe internet, iar poliţiştii s-au autosezizat.
"În urma investigaţiilor efectuate cu operativitate, persoana bănuită de comiterea faptei, un bărbat de 30 ani, din Alexandru cel Bun, a fost depistată de poliţişti. Acesta a fost condus la sediul poliţiei, în vederea continuării cercetărilor. În baza probatoriului administrat, bărbatul în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.
Poliţiştii continuă cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamţ.