Bărbat mort într-un incendiu, după ce ar fi adormit cu ţigara aprinsă
Un bărbat în vârstă de 53 de ani a murit, joi dimineaţă, în urma unui incendiu produs într-o casă din localitatea suceveană Siminicea, pompierii stabilind că flăcările au izbucnit, cel mai probabil, după ce victima a adormit cu ţigara aprinsă.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava, incendiul a izbucnit, în noaptea de miercuri spre joi, într-o gospodărie din comuna suceveană Siminicea.
La faţa locului s-au deplasat pompierii militari din Suceava cu trei autospeciale şi o ambulanţă SMURD, precum şi voluntari din Siminicea. La sosirea echipajelor, flăcările cuprinseseră o casă bătrânească şi exista pericolul de propagare la o altă locuinţă şi la o anexă aflate în curtea aceleiaşi gospodării.
În momentul în care proprietarul a anunţat la numărul unic de urgenţă 112 izbucnirea incendiului, acesta a spus că în casa care ardea s-ar putea afla o persoană.
Ulterior, pompierii militari au găsit în casă trupul carbonizat al unui bărbat în vârstă de 53 de ani. În incendiu au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 50 de metri pătraţi şi mobilier şi obiecte de uz casnic dintr-o cameră. Conform sursei citate, incendiul a izbucnit, cel mai probabil, din cauza unei ţigări aprinse, bărbatul respectiv adormind cu ţigara aprinsă.