MENIU

Bărbat jefuit în timp ce se afla în vacanță. Hoții au tăiat seiful cu un flex

Bărbat jefuit în timp ce se afla în vacanță

Un bărbat din Buzău a fost jefuit în timp ce se afla în vacanță. Hoții, un tânăr în vârsta de 30 de ani și o femeie de 44 de ani, au tăiat seiful cu un flex. Cei doi au intrat în casa bărbatului și au furat bijuterii și bani, paguba totală fiind de 114.00 de euro. Proprietarul a descoperit totul abia după câteva zile, când s-a întors din concediu, și a alertat imediat poliția. Cei doi spărgători au fost prinși de oamenii legii și arestați preventiv.

„În ziua de 18 octombrie, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut două persoane, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Fapta a fost sesizată poliţiei în data de 24 iulie, în jurul orei 18.40, prin S.N.U.A.U. 112, de către un buzoian în vârstă de 48 de ani, care a precizat că, în perioada cât se afla în concediu, persoane necunoscute au pătruns în locuinţa sa şi au sustras bani şi bijuterii dintr-un seif şi un telefon mobil dintr-o cameră a locuinţei. Prejudiciul a fost estimat de păgubit la 114.000 de euro.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti de investigaţii criminale şi specialişti criminalişti pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi identificarea bănuiţilor.

Din cercetări s-a stabilit că, în seara de 16 iulie a.c., în jurul orei 20.00, bănuiţii ar fi pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate, ar fi tăiat cu un flex electric încuietoarea unui seif, încastrat în mobilă și prins în perete, de unde ar fi sustras 97.000 de euro și mai multe bijuterii. De asemenea, dintr-o altă încăpere a locuinţei, ar fi sustras 35.000 de lei şi un telefon mobil.

În urma activităţilor desfăşurate şi a materialului probator administrat, poliţiştii au  identificat şi depistat principalii bănuiţi de comiterea faptei, o femeie în vârstă de 44 de ani, din Buzău şi un tânăr în vârstă de 30 de ani, din Bucureşti. Ieri, poliţiştii au procedat la reconstituirea modului şi a condiţiilor în care s-a comis fapta.

Ulterior, cei doi bănuiţi au fost reţinuţi de poliţişti sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău cu propunerea de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei în vederea luării măsurii arestării preventive.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău", se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.

Mai multe articole despre:
barbat jefuit seif flex