MENIU

Bărbat din Teleorman, aresat preventiv pentru că a violat o femeie de 82 de ani. Agresorul are 31 de ani era beat în momentul comiterii faptelor

Bărbat din Teleorman, aresat preventiv pentru că a violat o femeie de 82 de ani/ Foto: Inquam Photos

Un bărbat în vârstă de 31 de ani, din judeţul Teleorman, a fost arestat preventiv pentru viol după ce ar fi intrat în casă peste o femeie de 82 de ani, ar fi agresat-o şi, mai apoi, a violat-o. Conform primelor informații, bărbatul ar fi fost beat în momentul comiterii faptelor. 

Conform poliției, agresiunea a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute. 
 
”În ziua de 12 mai a.c., în jurul orei 15:00, poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că o femeie de 82 de ani, din comuna Măgura, ar fi fost victima infracţiunii de viol. Din cercetări a reieşit faptul că, în ziua de 12 mai a.c., un bărbat de 31 de ani, în stare de ebrietate, s-ar fi prezentat la locuinţa femeii şi ar fi agresat-o fizic, ulterior întreţinând raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinţei femeii”, informează Poliţia Teleorman.

Profesor din Suceava, condamnat la închisoare cu executare pentru că a avut o relație cu o elevă de 15 ani

Agresorul are 31 de ani şi este din comuna Vităneşti. El este cercetat pentru viol. Iniţial, el a fost reţinut, ulterior fiind prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi care a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele lui.
 
Cercetările în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alexandria.