Bărbat din Suceava, bătut crunt de soție. A sunat la 112 pentru a cere ajutorul polițiștilor
Un bărbat din comuna Vama, judeţul Suceava, a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a cerut intervenţia Poliţiei, după ce soţia a început să îl bată.
Polițiștii au făcut cercetări și au stabilit că, pe fondul unei dispute verbale cu soția sa, cauzată de neînțelegeri familiale și de faptul că cei doi se află în proces de divorț, aceasta l-a agresat fizic, l-a zgâriat pe gât și l-a împins pe scările care fac accesul în casă.
A fost aplicat formularul de risc, fiind întrunite condițiile pentru eliberarea ordinului de protecție provizoriu, însă bărbatul a declarat faptul că nu solicită eliberarea ordinului de protecție provizoriu împotriva soției sale, scrie suceava-smartpress.ro.
Persoana vătămată a fost îndrumată să se adreseze la un cabinet medico-legal, în vederea eliberării unui certificat medico-legal pentru rănile suferite.
Bărbatul a formulat plângere penală împotriva soției sale așa încât s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de "violență în familie".