MENIU

Bărbat atacat de urs pe un câmp din Sibiu. A fost emis mesaj RO-ALERT

Sursa foto: Arhivă

Un bărbat a fost atacat de un urs, luni seară, în timp ce se afla pe un câmp din localitatea Porumbacu de Sus, județul Sibiu. Ulterior, acesta a fost transportat la spital cu un traumatism cranio-facial.

,,În această seară s-a transmis un mesaj RO-ALERT de avertizare şi informare a cetăţenilor despre prezenţa unui urs în localitate, pe teritoriul UAT Porumbacu de Sus. Un cetăţean în timp ce se afla în zona de câmp a localităţii a fost atacat de un urs, reuşind în cele din urmă să fugă", a transmis ISU Sibiu.

Echipaje constituite din poliţişti, jandarmi şi un echipaj SMURD s-au deplasat la o cabană unde se afla bărbatul în vârstă de aproximativ 47 de ani.

Acesta a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat la UPU Sibiu, conştient şi cu un traumatism cranio-facial.

Mai multe articole despre:
sibiu urs barbat atacat mesaj ro alert