MENIU

Banii tăiaţi de la investiţii ajung în campania electorală a premierului

<p>VICTOR PONTA</p>

Scenariu şocant creionat de economişti: Premierul Victor Ponta a ales să bage economia în recesiune tehnică doar pentru a avea bani în a doua parte a anului pentru împărţirea discreţionară şi total netransparentă a resurseolr financiare către primarii angrenaţi în lupta electorală.

Economiile bugetare vor fi cheltuite pentru racolarea primarilor, proces cu miză electorală enormă, scrie Capital. Mediul de afaceri află abia acum de ce au fost tăiate investiţiile şi au fost majorate taxele.

Taxele au crescut - în principal accizele şi taxa pe  stâlp -, iar investiţiile publice au fost tăiate cu o treime. Împreună, cele două politici au dus la blocaj în economie, reflectat statistic de recesiunea înregistrată prin scăderea Produsului Intern Brut, în primele două trimestre.

Strategia a fost generată de teama de a nu scăpa deficitul bugetar de sub control. Rezultatul acestei abordări s-a văzut în execuţia bugetului: deficitul a fost de 0,15% din PIB după şapte luni, în condiţiile  în care ţinta anuală este de 2,2% din PIB. Fostul ministru al bugetului a anunţat că rămân bani de cheltuit pentru a doua parte a anului.

Dar, unde vor ajunge banii? Răspunsul îl dă premierul Victor Ponta:

„Când aud această prostie fără margini că să nu mai dăm bani la primari, nu ştiu, să dăm bani la armament în Ucraina... Banii la primari nu sunt banii pentru primari, sunt banii pentru cei care locuiesc în oraşe, în municipii, în comune. E vorba despre şcoli, despre spitalele pe care le au municipiile, despre drumuri, despre tot ceea ce înseamnă viaţa (...) fiecărui român".

Anterior acestei declaraţii, Ponta a afirmat că deficitul foarte mic din primele şapte luni este un record negativ care trebuie corectat şi i-a îndemnat pe miniştri să dea drumul la cheltuieli, mai ales în toamnă.

Deschiderea sezonului de vânătoare a primarilor din celelalte partide, posibilă datorită ordonanţei de urgenţă care reinstituie traseismul politic, se suprapune nu doar cu debutul campaniei electorale pentru preşedinţie, ci şi cu declaraţiile de generozitate din bani publici.

Mecanismul de finanţare a primarilor este foarte simplu pentru guvern, dar contrar legii finanţelor şi principiului transparenţei. Prin OUG nr. 103/2013 şi OUG nr. 8/2014, Ministerul Dezvoltării devine principalul decident al împărţirii fondurilor.

Metoda a fost inaugurată de actualul guvern şi este complet netransparentă. Sumele sunt alocate direct primarilor prin ordin de ministru care NU se publică în Monitorul Oficial. Mai multe...