MENIU

Bănicioiu: Pacienţii vor completa la externare un chestionar

Mecanismul de feedback al pacienţilor, o chestiune care se discută în România de ani de zile, devine operaţional din aprilie, astfel că tot ceea ce va fi semnalat de pacienţi, la externare, într-un formular s-ar putea rezolva pe loc, spune ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

"Mecanismul de feedback al pacienţilor este o chestiune pe care noi o discutăm în România de când eu eram în anul doi de studenţie. În acest an îl implementăm. Intenţia noastră este aceea de a deveni operaţional din luna aprilie. Asta înseamnă că tot ceea ce va fi semnalat de pacienţi, care vor primi un formular la externarea dintr-un spital sau la finalul serviciului medical pe care îl primesc, va fi analizat de consiliile etică care se vor constitui în spitale; unele dintre ele (consilii - n.r.) le-au şi constituit, sunt deja operaţionale", a declarat Bănicioiu, la evenimentul de lansare a Raportului pentru Sănătate, organizat de Alianţa Pentru Sănătate din România, scrie Mediafax.ro.

Ministrul Sănătăţii a adăugat că problemele, odată semnalate, vor putea fi rezolvate pe loc.

"Lucrurile semnalate se pot rezolva acolo. Sunt convins că acest mecanism va duce la îmbunătăţirea calităţii actului medical", a mai spus Bănicioiu.

Cu acelaşi prilej, preşedintele Alianţei pentru Sănătate din România, Cristian Hotoboc, a propus semnarea unui pact pentru sănătate pe 10 ani.

Mai multe articole despre:
spitale Nicolae Bănicioiu pacienţi externe