MENIU

Bani pentru victimele incendiului de la Matei Balș: „Se propune ajutor de urgență în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare persoană afectată”

Incendiu la Matei Balș

Premierul Florin Cîțu a anunțat, miercuri, după ședința de Guvern, că familiile victimelor incendiului de la Institutul Național „Matei Balș” vor beneficia de un ajutor de urgență în valoare de 5.000 de lei.

„A fost aprobată o hotărâre de guvern din partea Ministerului Muncii, un lucru pe care l-am făcut și după tragedia de la Piatra Neamț. A fost aprobat o hotărâre de guvern prin care se propune acordarea de ajutoare de urgență pentru sprijinirea familiilor aparținătoare a victimelor tragediei de la Institutul Național „Matei Balș”, soldat cu decesul unor bolnavi și rănirea altora. Se propune ca familiile celor afectați să beneficieze de un ajutor de urgență în valoare de 5.000 de lei pentru fiecare persoană afectată”, a spus Florin Cîțu.

Mai multe articole despre:
matei bals