MENIU

BACALAUREAT 2016. Luni încep probele scrise ale examenului de Bacalaureat 2016

<p>Bacalaureat 2016.</p>

BACALAUREAT 2016. Începând de luni, 4 iulie, absolvenţii de liceu susţin probele scris ale examenului naţional de Bacalaureat 2016. Pe 4 iulie va avea loc examenul scris la Limba şi Literatura Română, pe 5 iulie proba obligatorie a profilului, iar pe 8 iulie proba scrisă la alegere a profilului. Săptămâna aceasta are loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă străină.

BACALAUREAT 2016. Probele scrise ale sesiunii iunie-iulie vor începe pe data de 4 iulie, cu Limba și literatura română (proba E)a) și vor continua pe 5 iulie cu proba la Limba și literatura maternă (proba E)b), pe 6 iulie cu proba obligatorie a profilului (proba E)c), iar pe 8 iulie cu proba la alegere a profilului și specializării (proba E)d).

BACALAUREAT 2016. Afișarea rezultatelor se va face în data de 12 iulie (până în ora 16.00) și, în aceeași zi, vor putea fi depuse contestații (între orele 16:00-20:00), care urmează a fi soluționate în perioada 13 — 15 iulie. Rezultatele finale vor fi făcute publice în data de 16 iulie.

BACALAUREAT 2016. Calendarul examenului de Bacalaureat 2016

4 iulie - Limba şi literatura română – proba E)a) – probă scrisă

5 iulie - Limba şi literatura maternă – proba E)b) – probă scrisă

6 iulie - Proba obligatorie a profilului – proba E)c) – probă scrisă

8 iulie - Proba la alegere a profilului şi specializării – proba E)d) – probă scrisă

12 iulie - Afişarea rezultatelor (până la ora 16,00) pe EDU.RO

12 iulie - Depunerea contestaţiilor (orele 16,00 – 20,00)

13 -15 iulie - Rezolvarea contestaţiilor

16 iulie - Afişarea rezultatelor finale pe EDU.RO

BACALAUREAT 2016. MODELE DE SUBIECTE BAC 2016

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Română - profil real

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Română - profil uman

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Matematică

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Istorie

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Geografie

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Chimie organică

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Chimie anorganică

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Fizică

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Biologie vegetală

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Biologie - Anatomie

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Informatică

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Economie

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Psihologie

BACALAUREAT 2016. Model subiecte Logică

BACALAUREAT 2016. Lucrările scrise vor fi corectate în alte judeţe

Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat pot fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul, prin decizie a Comisiei Naţionale de Bacalaureat. Transportul lucrărilor scrise dintr-un judeţ în cel desemnat şi aducerea lor înapoi, precum şi consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obţinute de candidaţi se fac în conformitate cu procedurile elaborate de Comisia Naţională de Bacalaureat.

BACALAUREAT 2016. Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.

BACALAUREAT 2016. Media notelor la probele scrise se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire. Aceasta reprezintă media generală a candidatului la examenul de bacalaureat.

BACALAUREAT 2016. Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.

De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor.

BACALAUREAT 2016. Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare ce ar putea permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comunicare între candidaţi sau cu persoane din exterior.

Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.

BACALAUREAT 2016. Cum se vor desfăşura probele scrise

BACALAUREAT 2016. La probele scrise, sălile vor fi, în prealabil, adaptate acestor activităţi, prin:

a) dotarea corespunzătoare; se va avea în vedere amenajarea sălilor, astfel încât, de regulă, în fiecare sală de examen să existe cel puţin 15 candidaţi;

b) eliminarea oricăror materiale didactice care i-ar putea influenţa pe candidaţi în elaborarea răspunsurilor orale sau a lucrărilor scrise;

c) afişarea pe uşa fiecărei săli a listei nominale cu candidaţii repartizaţi în sala respectivă şi a prevederilor metodologiei, care îi informează pe aceştia că pătrunderea în sală cu materiale ajutătoare, cu telefoane mobile sau cu mijloace electronice de calcul sau de comunicare, frauda sau tentativa de fraudă atrag după sine eliminarea din examen;

d) afişarea, pe uşa fiecărei săli, a prevederilor din metodologie care îi informează pe elevi că subiectele rezolvate pe ciornă sau pe foaia cu subiectele fotocopiate nu se iau în considerare.

BACALAUREAT 2016. Accesul candidaţilor în săli este permis pe baza actului de identitate, cel mai târziu cu 30 de minute înainte de începerea probei.

Candidaţii se aşează câte unul în bancă, în ordine alfabetică, în funcţie de disciplina şi de tipul de subiect primit, conform listelor afişate. Fiecare candidat primeşte o coală de hârtie tipizată, pe care îşi scrie cu majuscule numele, prenumele tatălui, toate prenumele personale, în ordinea în care sunt trecute în actul de identitate şi completează citeţ celelalte date de pe colţul ce urmează a fi lipit.

BACALAUREAT 2016. Colţul colii tipizate va fi lipit, după distribuirea subiectelor în săli, numai după ce asistenţii din săli au verificat identitatea candidaţilor, după completarea corectă a tuturor datelor prevăzute şi după ce aceştia semnează în interiorul porţiunii care urmează a fi sigilată. Colţurile lucrărilor vor fi lipite numai după ce candidaţii au început să scrie pe foaia de concurs rezolvarea subiectelor. BACALAUREAT 2016.