BACALAUREAT 2014. Ponta, după o discuţie cu lideri sindicali: Bacalaureatul din acest an se ţine!
BACALAUREAT 2014. Examenul de Bacalaureat din acest an "se ţine", a spus, miercuri, premierul Victor Ponta, arătând că sunt căutate soluţii pentru plata datoriilor restante şi majorarea altor remuneraţii pentru profesori.
BACALAUREAT 2014. Declaraţia a fost susţinută după ce a avut o întâlnire cu lideri sindicali din educaţie, cu ocazia participării la un eveniment organizat de Universitatea Politehnică Bucureşti.
Anterior, conducerea Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a transmis un comunicat în care a arătat că examenul de Bacalaureat este în pericol pentru că tot mai multe cadre didactice refuză să facă parte din comisiile de examen, deoarece sunt plătite cu sume derizorii, cerând Guvernului suplimentarea acestor fonduri.
La finalul întrevederii cu liderii sindicali, Ponta a declarat că s-a discutat despre datoriile restante pe care statul le are faţă de profesorii care au câştigat în instanţă unele drepturi salariale, despre Legea educaţiei care, în opinia sa, este "inaplicabilă", precum şi despre remuneraţiile pentru participarea la Bacalaureat.
Jurnaliştii l-au întrebat pe premier dacă intenţionează să majoreze aceste remuneraţii pentru că, altfel, profesorii au spus că nu se vor implica în corectarea şi supravegherea examenului pentru că sumele pe care le primesc sunt foarte mici, Ponta spunând că sunt căutate soluţii.
"Aşa este. Tocmai de asta, împreună încercăm să găsim soluţii ca să fie un pic mai apropiate de realitate, mă refer şi la salarii, şi la celelalte. Niciodată nu am reuşit să aducem nivelul remuneraţiei la nivelul pe care l-ar merita profesorii. Însă, repet, spre deosebire de alţii care au tăiat, au tăiat, au tăiat de la profesori, noi adăugăm, adăugăm, adăugăm. Eu recunosc însă că nu suntem la fel de eficienţi în a adăuga pe cât de eficienţi au fost cei care au tăiat", a spus Ponta.
Premierul nu a dorit să comunice presei stadiul negocierilor cu sindicaliştii, dar a promis că o va face atunci când va avea un "rezultat final".
Jurnaliştii l-au mai întrebat pe şeful Executivului dacă examenul va avea loc, iar el a răspuns afirmativ.
"Se ţine Bacalaureatul", a afirmat Ponta.
În şedinţa de guvern, premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Educaţiei, Remus Pricopie, să verifice situaţia organizării Bacalaureatului din acest an şi să achite datoriile existente, adăugând că problemele vor fi rezolvate "încet, fără să cutremurăm sistemul".