Avocata Elena Radu acuză modificările Legilor Justiției: „Vor afecta grav justiția din România. Poate ajunge procuror general oricine” - CJUE vs. CCR
Avocata Elena Radu a relatat, în exclusivitate, la Culisele statului paralel, cu Anca Alexandrescu, despre modificarea radicală adusă legilor justiției prin care un judecător poate fi numit procuror general de președintele României. În plus, aceasta a vorbit și despre modificarea legată de recomandarea CJUE, fără a se ține cont de deciziile Curții Constituționale.
Avocata Elena Radu a fost prezentă la dezbaterile de miercuri seară din Comisia specială comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru examinarea iniţiativelor legislative din domeniul justiţiei.
Întrebată despre amendamentul introdus in ultimul moment, prin care un judecător poate deveni procuror general al României, avocata Elena Radu a explicat că acesta „a fost propus de coaliție, mi s-a luat cuvantul, am si parasit sedinta. Dupa pauza au votat un amendament”.
„Poate ajunge procuror general oricine, a contat pana acum vechimea. Am avut la un moment dat o interventie si am intrebat care e temeiul în Constituție in baza caruia presedintele poate propune. Daca CSM propune, ce cauta ministrul Justitiei? Cand am avut aceasta interventie, au spus ca mai analizeaza. Au deja tema facuta dinainte, stiu ce admit si ce nu admit”, a declarat avocata Elena Radu, miercuri seară, la Culisele statului paralel, analizând modificările la Legile Justiției.
Avocata Elena Radu: Se introduc articole ce vor afecta grav justiția din România. Se permite să existe în continuare acoperiți în sistem
„Comisia trebuia să analizeze trei seturi de legi - una privește CSM, alta organizarea judiciară și alta statutul procurorilor și judecătorilor. Astăzi trebuia ultima lege, să o finalizeze.
În fața acestei Comisii, dezbaterea legilor justiției este pur formala. Practic numai anuimte amendamente pe care le reformulează coaliția, între ghilimele, și le propun în ultimul moment sau se propun amendamente care nu au impact prea mare. În rest se mentine forma initiala propusă de ministrul Justitiei, pe care a prezentat-o acesta Guvernului României.
In aceste legi, mai ales ultima, numirea procurorilor și judecătorilor, se mențin sau se introduc anumite articole ce vor afecta grav justitia din România. Și ce avem, cum avem, nu o sa mai avem deloc.
De exemplu, sunt amendamente care permit in continuare sa existe acoperiti in sistemul de justitie. Adică persoane care colaborează sau sunt angajați in servicii , ai SRI-ului . Asociațiile magistraților propuseseră amendamente prin care să interzică inclusiv personalului auxiliar , nu numai judecătorilor și procurorilor, să fie persoane acoperite, și in cazul in care se incearca racolarea de către servicii, sa fie considerata infractiune, inclusiv tentativa, și să fie sancționată corespunzător inclusiv cu închisoarea.
Au fost amendamente preluate de grupul parlamentar AUR”, a explicat avocata Elena Radu.
„Deci se continuă cu acoperiții în justiție”, a completat Anca Alexandrescu.
„Da, se continuă. Cam tot ce s-a declarat neconstituțional se reintroduce prin aceste noi legi, care, de fapt, sunt tot legiel vechi, numai că sunt modificate ici și colo. Dar au făcut o propunere de lege nouă ca să nu sară în ochi diferențele, modificările pe care le fac acum”, a confirmat avocata Elena Radu, miercuri seară, la Culisele statului paralel.
Despre răspunderea magistraților, a procurorilor și judecătorilor, avocata Elena Radu a explicat că „avem o prevedere și in acest proiect. Pot fi sesizate CSM, Inspecția Judiciară, dacă judecătorii și procurorii isi exercită în mod corect profesia, dar vine un alineat care spune că nu poate fi obicetul unuei asem sesizari hotararile sau ordonantele care sunt supuse cailor legale de atac. (...) Adica nu raspund judecătorii de prima instanta, judecatorii de apel nu răspund pentru grava neglijență și rea-credință, ei pot face orice. E vorba aici de răspundere profesională. Degeaba se fac plangeri la Inspecția Judiciara. (...) Au fost amendamente in sensul acesta, de eliminare a excepției”.
Avocata Elena Radu: Salariile, pensiile magistraților... s-a votat tot. Dar răspunderea magistraților nu contează. Fiecare face ce vrea
În plus, avocata Elena Radu a relatat că privilegiile de care se bucură și în prezent magistrații au fost votate rapid.
„In ceea ce priveste salariile, pensiile pe care le au magistratii, s-a votat tot. Nu am nimic impotriva. Foarte bine, să aiba venituri, avantaje, incat sa fie incoruptibili, dar să și răspundă. Pentru mentinerea salariilor si pensiilor, a fost si un fel de santaj al CSM: Daca voi le diminuați, o să rămânem fără judecători și procurori, și așa nu avem suficienți, că tot pleacă din sistem. Dar când vorbim despre răspundere, nu contează, fiecare să facă ce o vrea”, a concluzionat avocata Elena Radu.
Aceasta a mai avertizat că prin noul proiect al legilor justiției, nu mai contează răspunderea magistraților.
„Era in discutie si abaterea disciplinară. Or, prin acest proiect de lege, dl ministru Predoiu, tot el a bagat abatere disciplinara in nerespectarea deciziilor CCR, amendament bagat in 2012, acum a facut un proiect de lege care nu mai contine aceasta fapta, în expunerea de motive a spus ca se elimina abaterea disciplinara constand in respectarea deciziilor CCR. Asta inseamna exonerare de raspundere. Astăzi susținea sus si tare ca poate raspunde in baza celorlalte prevederi de lege, lucru fals. Nu o sa mai raspunda in veci”, a subliniat avocata Elena Radu.
Avocata Elena Radu, despre recomandarea CJUE și nerespectarea deciziilor CCR
Legat de amendamentul legat de recomandarea CJUE și care a fost votat după o oră și jumătate, avocata Elena Radu a mai spus că nu i s-a dat cuvântul, motiv pentru care a și părăsit ședința: „Pune in nerespectarea in mod vadit și nejustificat a hotărârilor CJUE, CEDO, a deciziilor CCR și a hotărârilor ICCJ în acord cu prevederile art. 20 și art. 148 din Constituția României, care se referă numai la Dreptul european și tratatele internaționale. Ori, deciziile CCR și ale ICCJ nu sunt emise obligatoriu in temeiul articolelor din Constituției. Au redactat acest articol în așa fel incat sa lase loc de interpretare. (...) Că ce zice CJUE e sfânt, nu contează ce zice CCR. Ba da, contează ce zice CCR”.