MENIU

Americanii au ajuns să lupte de partea al-Qaida

Al Qaeda, cel mai mare atac asupra SUA

Ironia istoriei: aviația americană bombardează pozițiile grupării Statul Islamic, în beneficiul al-Qaida.

Coaliția condusă de Statele Unite a executat duminică raiduri aeriene asupra pozițiilor grupării jihadiste Statul Islamic (SI) în nordul Siriei, intervenind astfel într-o confruntare între jihadiști și adversarii acestora, printre care se numără și ramura siriană a organizației al-Qaida, Frontul al-Nusra, relatează AFP.

Până în prezent, raidurile aeriene începute pe 23 septembrie au vizat bastioanele SI ori au fost atacuri de susținere a forțelor kurde, care luptă de asemenea împotriva jihadiștilor. Dar acum 'este pentru prima dată când coaliția acordă sprijin aerian unor grupări non-kurde în luptele acestora cu SI', fapt ce echivalează cu un 'sprijin indirect' acordat de SUA organizației al-Qaida, afirmă Rami Abdel Rahmane, directorul ONG-ului Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului, ce reprezintă opoziția moderată siriană.

Potrivit unor analiști, această acțiune dovedește determinarea Washingtonului de a împiedica cu orice preț extinderea ocupației grupării Statul Islamic în partea de nord a Siriei, potrivit Agerpres.

Și regimul de la Damasc a anunțat, tot duminică, raiduri ale aviației sale în aceeași zonă, provincia Alep, împotriva 'teroriștilor', fără să precizeze cine sunt aceștia.

Miza luptelor este controlul localității Aazaz, un oraș mic, dar care se situează pe traseul rutei folosite de rebelii sirieni pentru a se aproviziona din Turcia.

Totuși, în provincia Alep 'al-Nusra reprezintă doar o mică parte din forțele rebele ce luptă împotriva SI', acestea fiind alcătuite și din grupările Armatei Siriene Libere (ASL), brațul armat al opoziției moderate siriene sprijinite de SUA și Arabia Saudită, afirmă Thomas Pierret, un specialist în Orientul Mijlociu la Universitatea din Edinburgh. Acestea sunt forțele pe care SUA doresc de fapt să le ajute, nu al-Nusra, explică analistul citat, care califică raidurile americane ce favorizează indirect și al-Qaida drept o decizie 'pragmatică'.

Inițial, conflictul armat din Siria s-a purtat doar între armata siriană și rebelii care doresc să-l înlăture de la putere pe Bashar al-Assad, dar s-a complicat ulterior odată cu intrarea în scenă a islamiștilor radicali, în special gruparea Statul Islamic, în timp ce opoziția armată siriană a devenit tot mai fragmentată.

Mai multe articole despre:
Al Qaeda Statul islamic