MENIU

Avertizare din partea Poliției Române: "Șoferii să conștientizeze pericolul"

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a emis o atenționare, după ce ANM a anunțat cod galben în mai multe județe, prin care îi averizează pe șoferi să circule cu prudență și să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă intensificările vântului.

"Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, pentru judeţele Constanța, Tulcea, Botoșani, Iași, Neamț și Caraș-Severin, Administraţia Naţională de Meteorlogie a emis atenţionări nowcasting cu cod galben, referitoare la intensificări ale vântului, care la rafală vor atinge și depăși 55–60 de km/h, respectiv 90-100 de km/h (http://www.meteoromania.ro/anm/?page_id=92)", se arată într-un comunicat remis de IGPR.

Vântul afectează buna desfăşurare a traficului rutier, așadar este necesar, din partea conducătorilor auto, să conștientizeze pericolul pe care acest fenomen meteorologic îl poate reprezenta pentru trafic, mai susțin oamenii legii.

Potrivit acestora, pentru evitarea implicării în accidente, conducătorii auto trebuie să-şi sporească prudenţa pe toată durata deplasării, dar mai ales la ieşirile din tronsoanele împădurite şi sate, la intrările şi ieşirile de pe poduri sau la încrucişările cu autovehiculele cu gabarit mare. Rafalele de vânt laterale modifică ţinuta de drum a autovehiculelor, cu atât mai mult cu cât viteza cu care se circulă este mai mare.

Totodată, șoferii trebuie să evite oprirea sau staţionarea în dreptul copacilor de pe marginea drumurilor, deoarece vântul puternic îi poate rupe.

 

Mai multe articole despre:
poliţie vânt IGPR