Avertismentul unui fost consilier guvernamental: Marea Britanie ar putea să reintroducă unele măsuri de închidere şi izolare
Marea Britanie va avea cel mai probabil nevoie, mai devreme sau mai târziu, să reintroducă unele măsuri de închidere şi izolare la nivel naţional din cauza noului coronavirus, este de părere Neil Ferguson, fost consilier guvernamental pe sănătate, transmite Reuters, preluat de Agerpres.
Premierul Boris Johnson a declarat, vineri, că nu doreşte revenirea la măsurile de închidere şi izolare în case a populaţiei, însă aceste restricţii ar putea fi reaplicate din cauză că ţara se confruntă cu un "inevitabil" val doi de COVID-19.
"Cred că va fi nevoie de o serie de măsuri adiţionale mai devreme sau mai târziu", a declarat pentru BBC Neil Ferguson, profesor de epidemiologie la Imperial College din Londra.
Autorităţile britanice se gândesc, după cum s-a anunţat încă de vineri să dispună din nou măsuri de închidere şi izolare după ce numărul infectărilor cu noul coronavirus aproape s-a dublat recent, ajungând la 6.000 pe zi, crescând numărul spitalizărilor în special în zone din nordul Angliei şi la Londra.
"Acum ne aflăm aproape de nivelul de infecţii înregistrat la sfârşitul lui februarie, iar dacă lucrurile vor continua aşa timp de încă o săptămână sau două, vom reveni la nivelurile pe care le înregistram la jumătatea lui martie, iar acest lucru va provoca, sau ar putea să provoace noi decese", a susţinut Ferguson.
El a mai precizat că viitoarele măsuri de "lockdown" nu trebuie să fie la fel de stricte precum au fost cele impuse în luna martie pentru a fi eficiente în încetinirea răspândirii noului virus.
Vă reamintim că Neil Ferguson a fost membru al principalului consiliu ştiinţific al Guvernului de la Londra până în luna mai, când şi-a dat demisia după ce s-a aflat că a încălcat măsurile impuse de autorităţi împotriva COVID-19.