Avertismentul șefului CNCAV: Localitățile cu rată de imunizare mică riscă să fie CARANTINATE! Care este vaccinul cel mai căutat în această perioadă
Localităţile cu rată de imunizare mică riscă să fie carantinate, în cazul unei creşteri a numărului de infectări. O spune chiar preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor de Vaccinarea anti-Covid (CNACV), mediul Valeriu Gheorghiţă, care a ținut, totuși, să precizeze că există o tendinţă de creştere în ce priveşte administrarea serului produs de compania Johnson & Johnson.
"Este greu de anticipat care va fi ritmul de vaccinare în perioada următoare, tocmai ţinând cont de faptul că peste 87% dintre persoane se prezintă direct la centrele de vaccinare şi nu prin programare, lucru pe care l-am încurajat, pentru că ne dorim un acces cât mai simplu la un centru de vaccinare. Tocmai de aceea, bazându-ne pe aceste date, probabil că în următoarele două-trei săptămâni, în funcţie de ritmul de vaccinare, dacă el va creşte - şi observăm o creştere, cel puţin pentru vaccinul de la compania Johnson & Johnson există o tendinţă de creştere; de asemenea se reorganizează multe activităţi de vaccinare, în sensul în care sunt mult mai multe echipe de vaccinare care vor merge în teren... Sigur că, pentru noi, orice persoană care se vaccinează este o persoană care va avea un risc mai mic să se infecteze în perioada următoare", a afirmat, astăzi, Gheorghiță, citat de Agerpres, în conferința de presă de la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, în prezent, prioritatea o reprezintă mobilizarea resurselor către localităţile în care acoperirea vaccinală este mai mică de 5%: "Trebuie să ţinem cont că localităţile care acum nu au o rată suficient de bună de vaccinare sunt localităţi care sunt la risc ca în perioada în care vom avea o creştere a numărului de cazuri să fie carantinate pentru că asta va fi situaţia epidemiologică".
Gheorghiţă a subliniat, de asemenea, importanţa menţinerii obiectivului de imunitate de grup de cel puţin 60-70%, tocmai pentru a preveni un val de îmbolnăviri.
În privinţa recompenselor sau stimulentelor pentru vaccinare, el a arătat că nu s-a luat în discuţie un astfel de demers: "Există mai multe iniţiative la nivel local, prin implicarea unor companii private, care susţin acest demers, însă cred - şi ca medic - cred că oamenii trebuie să înţeleagă importanţa vaccinării din perspectiva raţionamentului medical şi a protejării sănătăţii proprii şi a celor din jur. Restul argumentelor, însemnând recompense de orice natură, din punctul meu de vedere, astăzi, când vorbim, nu consider că sunt suficient de determinante pentru a creşte ritmul campaniei de vaccinare".
În plus de asta, este important - spune medicul - ca în fiecare comunitate să existe "un număr critic de persoane care să fie vaccinate", astfel încât să nu existe în perioada următoare o creştere a numărului de cazuri.
"Trebuie să înţelegem că pandemia nu s-a încheiat şi avem virus circulant, avem câteva sute de cazuri zilnic în România, ceea ce înseamnă că avem un rezervor de unde se poate ajunge din nou la o creştere a numărului de cazuri", a mai spus şeful CNACV.