AVERTISMENTUL ONU pentru Statele Unite
Secretarul general al ONU Ban Ki-moon a cerut joi Statelor Unite să se asigure că poliţiştii americani răspund pentru faptele lor, după o decizie în favoarea unui poliţist alb implicat în moartea unui bărbat de culoare la New York, un caz care a reaprins tensiuni rasiale, relatează Mediafax.
Manifestaţii fără incidente majore au avut loc în noaptea de miercuri spre joi la Manhattan, unde au fost arestate 83 de persoane.
"Acest caz ridică încă o dată problema responsabilităţii membrilor forţelor de ordine", a subliniat Stéphane Dujarric, un purtător de cuvânt al ONU.
Secretarul general Ban Ki-moon, a adăugat el, "invită de îndată autorităţile competente în Statele Unite să facă maximum pentru a răspunde cererilor" ca poliţiştii "să răspundă pentru faptele lor".
Ban Ki-moon îndeamnă totodată manifestanţii să se exprime paşnic, iar autorităţile să respecte libertatea de a manifesta. El a salutat decizia Departamentului american al Justiţiei de a deschide o anchetă federală, a adăugat Dujarric.
Un poliţist implicat în decesul lui Eric Garner, în vârstă de 43 de ani, mort în timpul unei arestări brutale pe 17 iulie în Staten Island, a fost scos din cauză miercuri de către un juriu popular, care a refuzat să-l inculpe.
Însă el va fi vizat de o anchetă internă a Poliţiei din New York, iar secretarul american al Justiţiei Eric Holder a anunţat o anchetă la nivel federal privind o eventuală încălcare a drepturilor civice ale lui Garner.
Decizia marelui juriu - o adunare a unor cetăţeni americani însărcinaţi să hotărască inculparea sau nu în baza unor elemente de anchetă - a fost anunţată după zece zile de la o hotărâre similară în Missouri (centru) care a provocat numeroase manifestaţii de protest în Statele Unite.
Poliţistul alb care l-a împuşcat în august la Ferguson pe Michael Brown, un adolescent de culoare în vârstă de 18 ani neînarmat, a fost de asemenea disculpat.
În urma acestui caz, Comitetul ONU împotriva torturii a denunţat într-un raport folosirea excesivă a forţei de către poliţia americană şi deschiderea focului asupra unor persoane de culoare neînarmate.