Avertisment OMM: Procesul de încălzire globală va continua de-a lungul mai multor secole
Procesul de încălzire globală nu a fost stopat, el va continua timp de câteva secole și există în continuare dovezi concludente cu privire la impactul antropic asupra acestui fenomen, conform declarațiilor făcute luni de șeful Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), agenție ONU cu sediul la Geneva, transmite Reuters.
Încetinirea procesului de încălzire globală de la începutul acestui secol este deseori invocată de sceptici drept o dovadă a inconsistenței teoriilor care avertizează asupra pericolului reprezentat de încălzirea globală, așa cum este el reprezentat de experții din cadrul unei comisii speciale organizate sub egida ONU.
Însă secretarul general al OMM, Michel Jarraud, susține că temperatura oceanelor, în particular, crește foarte rapid, iar evenimentele meteorologice extreme, prevăzute de specialiștii climatologi, indică faptul că schimbările climatice sunt inevitabile în următoarele secole.
"Nu există nicio pauză în procesul de încălzire globală", a subliniat Michel Jarraud, prezentând raportul anual al OMM cu privire la evoluția climei, raport în care se precizează că anul 2013 se află la egalitate cu anul 2007 pe locul 6 în clasamentul celor mai fierbinți ani din 1850 și până în prezent (1850 este anul în care au început observațiile meteorologice legate de media temperaturilor globale).
"Încălzirea oceanelor este accelerată. Peste 90% din excesul de energie blocată de gazele cu efect de seră se află depozitată în oceane. Gazele cu efect de seră au atins niveluri record, ceea ce înseamnă că atmosfera și oceanele noastre vor continua să se încălzească pentru următoarele câteva sute de ani. Legile fizicii nu fac obiectul negocierilor", a precizat Jarraud într-o conferință de presă.
Conform raportului, temperatura medie la suprafața uscatului și a oceanului în 2013 a fost de 14,5 grade Celsius, cu 0,5 grade Celsius peste media anilor 1961-1990. De asemenea, această medie este cu 0,03 grade Celsius mai ridicată decât cea a anilor 2001 — 2010.
'Numărul fenomenelor extreme survenite în 2013 corespunde așteptărilor în contextul schimbărilor climatice antropice. Am asistat la precipitații mai abundente, la valuri de de căldură mai intense și la o agravare a daunelor cauzate de furtuni și inundații în zone de coastă ca urmare a creșterii nivelului mării; taifunul Haiyan care s-a declanșat în Filipine este ilustrarea tragică' a acestei evoluții, a mai susținut secretarul general al OMM.
Secolul XXI numără deja 13 din 14 cei mai călduroși ani înregistrați vreodată și 'fiecare din ultimele trei decenii s-a dovedit mai cald decât precedentul, deceniul 2001-2010 depășind toate recordurile', menționează raportul.
Cele mai ridicate temperaturi din 2013 s-au înregistrat în emisfera de sud, cu valuri de căldură generalizate care au afectat în special Australia, Argentina și Noua Zeelandă.
Organizația Mondială de Meteorologie semnalează o serie de fenomene climatice extreme din 2013, printre care:
—Taifunul Haiyan (cunoscut și sub numele Yolanda), una dintre cele mai intense furtuni din istoria fenomenelor meteorologice consemnate, a devastat părți din centrul Filipinelor.
—Temperaturile aerului în zonele terestre din emisfera sudică au fost foarte ridicate, ceea ce s-a tradus prin valuri de căldură generalizate. Australia a fost afectată de căldura fără precedent pe parcursul întregului an, iar Argentina și Noua Zeelandă au trăit al doilea și, respectiv, al treilea an consecutiv mai cald de când dețin statistici în acest sens.
—Mase de aer polar au atins părți din sudul Europei și sud-estul Statelor Unite ale Americii.
—Grave fenomene de secetă au afectat Angola, Botswana și Namibia.
—Intensele ploi musonice au provocat inundații grave la frontiera dintre India și Nepal.
—Ploi torențiale și inundații s-au înregistrat nord-estul Chinei și regiunile estice ale Federației Ruse.
—Ploi și inundații în Sudan și Somalia.
—Secetă accentuată în sudul Chinei.
—Nord-estul Braziliei a înregistrat cea mai gravă secetă din ultimii 50 de ani.
—Cea mai mare tornadă observată vreodată a afectat Reno (Oklahoma, SUA).
—Precipitațiile extreme au condus la inundații grave în Alpi și în Austria, Republica Cehă, Germania, Polonia și Elveția.
—Israel, Iordania și Siria au fost afectate de ninsori fără precedent.
—Concentrațiile de gaze cu efect de seră din atmosferă au înregistrat niveluri maxime fără precedent.
—Nivelul apei oceanului planetar a marcat un nou record.
Numeroasele fenomene climatice extreme înregistrate în 2013 constituie 'indicatori coerenți și interdependenți' ai evoluției climei ca urmare a încălzirii provocate de activitatea umană, se arată în raportul anual al Organizației Mondiale de Meteorologie dat publicității luni, semnalează AFP.