MENIU

Avertisment ANPC pentru Crăciun: „Mulţi români, în loc să fie lângă familii, ajung în spitale cu toxiinfecţii ori cu reacţii alergice”

Avertisment ANPC: Mulţi consumatori nu citesc etichetele aşa cum ar trebui

Mulţi consumatori nu citesc etichetele aşa cum ar trebui, iar în aceste zile ar trebui să fim mai responsabili, astfel încât să avem parte de sărbători în pace, a afirmat preşedintele Autorităţii Naţionale Pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă.

În contextul sărbătorilor de iarnă, ANPC a realizat o campanie intitulată "Avertismentul Nostru Pentru Crăciun", care îşi propune îndrumarea consumatorului în tot ceea ce înseamnă criteriile unei selecţii responsabile şi corecte a produselor şi alimentelor, sub forma unor avertismente şi sfaturi.

Atenţionările şi sfaturile la achiziţionare au vizat o gamă mai largă de produse, de la alimente şi jucării până la produse textile şi cosmetice.

„Campania a venit ca răspuns la numeroasele sesizări primite în ultima perioadă din partea consumatorilor şi le mulţumesc pentru acest lucru. În ceea ce îi priveşte pe operatorii economici, am observat şi jucării pe al căror ambalaj nu era înscrisă categoria de vârstă pentru care era permisă folosirea, ceea ce poate fi extrem de periculos. Tot la capitolul jucării, pot să vă sfătuiesc să trataţi cu atenţie şi jucăriile tip slime, care conţin substanţe care pot fi toxice dacă sunt ingerate.

De asemenea, mulţi consumatori nu citesc etichetele aşa cum ar trebui, motiv pentru care, de sărbători, mulţi români, în loc să fie lângă familii, ajung în spitale cu toxiinfecţii ori cu reacţii alergice. Acestea sunt doar câteva dintre avertismentele menite să vă ţină la distanţă de orice soi de neplăceri, cu atât mai mult cu cât, de sărbători, cu toţii ne dorim să fim sănătoşi, alături de familie, nu într-un spital. Dacă ar fi să trag o concluzie, aş spune că mi-aş dori să fim mai responsabili în aceste zile, astfel încât să avem parte de sărbători în pace" , a precizat preşedintele ANPC, Mihai Culeafă, într-un comunicat transmis duminică AGERPRES.

Mai multe articole despre:
anpc avertisment craciun