MENIU

Autobiografia lui Iohannis, bestseller la Gaudeamus

<p>Autobiografia lui Iohannis, bestseller la Gaudeamus </p>

Volumul autobiografic "Pas cu pas", scris de preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a fost besteller absolut la Târgul Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură, fiind vândut, în cele trei zile în care a fost disponibil la standul editurii Curtea Veche Publishing, în 7.912 exemplare, informează Mediafax.

Cea de-a XXI-a ediţie a Târgului Internaţional Gaudeamus - Carte de învăţătură a fost una a recordurilor. 

"Este un fapt fără precedent în istoria târgului ca un titlu să fie vândut în aproape 8.000 de exemplare. A fost stabilită o ştachetă extrem de ridicată pentru toate viitoarele târguri", a declarat Iren Arsene Mate, director Curtea Veche Publishing.

"Preşedintele a ales ca instrument de comunicare, şi în timpul campaniei electorale, şi ulterior, cartea. Alături de mesajul transmis direct în prima zi a târgului - «cultura ne salvează!»-, atenţia îndreptată de Klaus Iohannis către carte ne dă speranţa recuperării distanţei dintre noi şi restul Europei în ceea ce priveşte lectura", a mai declarat Iren Arsene.

După anunţarea rezultatelor alegerilor prezidenţiale, pentru Klaus Iohannis, prezenţa la Gaudeamus a fost prima apariţie publică într-un alt context decât cel politic. Lansarea volumului "Pas cu pas" a avut loc pe 19 noiembrie, la standul Curtea Veche Publishing, şi a fost urmată de o sesiune de autografe. La eveniment au participat peste 3.500 de persoane şi au fost vândute aproximativ 4.000 de volume, epuizându-se astfel primul tiraj al cărţii.

Preşedintele ales al României nu a părăsit târgul până nu a oferit autografe tuturor celor care au aşteptat răbdători timp de câteva ore să îl întâlnească, organizatorii fiind nevoiţi să prelungească programul cu peste o oră.

Lansarea cărţii este considerată un fenomen editorial, din punctul de vedere al numărului de participanţi, la eveniment şi al numărului de cărţi, vândute la un târg de profil, într-un interval atât de scurt, mai spun reprezentanţii editurii Curtea Veche.

 

Mai multe pe Mediafax.