MENIU

Visul taxiurilor zburătoare mai așteaptă până să devină realitate. Ce se întâmplă cu cea mai mare companie producătoare

Producătorul de taxiuri aeriene Lilium a anunțat insolvența. Foto: Profimedia

Producătorul de taxiuri aeriene Lilium a anunţat luni că va depune "în curând" cererea de plasare în insolvenţă, după ce eforturile destinate strângerii de fonduri nu au dat rezultate.

Decizia scoate în evidenţă dificultăţile cu care se confruntă start-up-urile din domeniul aviaţiei într-o industrie cu un consum intens de capital şi cu bariere mari de intrare. În plus, insolvenţa Lilium vine şi într-un moment în care producătorii de taxiuri aeriene trebuie să rezolve şi dificultăţile legate de dezvoltarea unor baterii suficient de puternice pentru avioanele lor, dar şi să convingă publicul de siguranţa lor.

Lilium este unul dintre puţinii producători de aeronave electrice cu aterizare şi decolare verticală (eVTOL) care s-a listat la bursa americană la începutul acestui deceniu. Săptămâna trecută, Lilium a fost înştiinţată că acţiunile sale nu vor mai fi listate pe platforma Nasdaq, iar luni dimineaţă titlurile sale erau în scădere cu 8,8%.

Val de teorii ale conspirației despre inundațiile din Valencia: Pedeapsa HAARP după refuzul Spaniei de a sprijini Israelul sau previziune dintr-un serial popular

Înfiinţat în 2015, Lilium a vizat piaţa de transport regional cu o aeronavă electrică capabilă să transporte şase pasageri pe o distanţă de 250 de kilometri, spre deosebire de mulţi rivali care sunt interesaţi în primul rând de cursele pe distanţe mai mici, între oraşe şi suburbii. Cu toate acestea, firma a întâmpinat obstacole în strângerea de fonduri pe măsură ce dezvoltă o aeronavă care nu a primit încă aprobările necesare pentru a transporta pasageri.

Luna trecută, două dintre subsidiarele din Germania au decis să declare insolvenţa după eşecul discuţiilor cu autorităţile federale şi Guvernul de la Berlin pentru a strânge noi fonduri care să le menţină pe linia de plutire. La acea dată, Lilium anunţa că analizează dacă există motive pentru propria sa insolvenţă.

"Finanţarea şi alte alternative strategice au fost urmărite fără succes şi a devenit evident că finanţarea companiei nu este fezabilă", a informat Lilium într-un document remis luni autorităţilor de reglementare.

Se poate mai rău ca în Cluj: O garsonieră de numai 8 metri pătrați a fost scoasă la închiriere pentru 600 de euro pe lună