MENIU

AUR, apel către Nicolae Ciucă: Retrageți legile educației! Sunt promovate dintr-un interes strict politicianist!

George Simion, președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) Foto: Facebook.com

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită premierului Nicolae Ciucă retragerea noilor legi ale educației, puse în dezbatere de ministrul Educației - Sorin Cîmpeanu.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) solicită prim-ministrului Nicolae Ciucă să retragă din parcursul legislativ proiectele de legi privind educația și să facă publice numele autorilor acestor legi. Este dreptul întregii societăți românești să îi cunoască pe cei care, din interes sau din incompetență, au elaborat niște proiecte atât de contestate.

AUR solicită Ministerului Educației să constituie o comisie tehnică, independentă politic, în care să invite cei mai buni specialiști români din domeniul educației pentru a elabora un proiect de redresare a învățământului din țara noastră.  

„Aceste proiecte sunt foarte criticate de către asociațiile de părinți, sindicatele din învățământ și intelectuali de marcă din societatea românească. Ele conțin prevederi de natură să îngroape definitiv sistemul național de educație, și așa grav afectat de așa-zisele reforme nesfârșite din ultimele decenii. În plus, ele sunt promovate dintr-un interes strict politicianist care urmărește absolvirea de răspundere a politicienilor cu doctorate plagiate și finalizarea într-o notă ce se dorește a fi onorabilă a proiectului prezidențial eșuat „România educată", a declarat președintele George Simion.

„Educația națională are nevoie de reformă, dar nu în sensul destructurării ei definitive, ci în direcția revenirii la o educație solidă și performantă, atât generală, cât și pe specialități. Orientarea către reducerea numărului de ore, scăderea standardelor de evaluare și diluarea disciplinelor fundamentale trebuie înlocuită cu măsuri menite să crească nivelul calității educației la toate nivelurile. O atenție deosebită trebuie acordată formării continue a corpului didactic. A avea profesori bine motivați și  pregătiți profesional este o condiție indispensabilă pentru a avea o educație de calitate", a precizat Claudiu Târziu, lider al grupului AUR din Senat.

Schimbările de substanță dintr-un domeniu atât de important trebuie să aibă sprijinul celei mai mari părți a celor interesați - părinți, cadre didactice, specialiști, mediu de afaceri - și o largă susținere politică, transpartinică, pentru a conferi stabilitatea și continuitatea de care orice sistem de învățământ are nevoie. Acest lucru se poate obține doar prin consultări reale, nu mimate, așa cum au fost cele organizate recent de către Ministerul Educației, se arată în comunicatul de presă transmis de AUR.