MENIU

Augustin Lazăr, greu de debarcat. De ce nu poate Toader să repete "cazul Kovesi"

Augustin Lazar

Augustin Lazăr, greu de demis. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbate miercuri ce instanţă are competenţa de a judeca dosarul în care procurorul general Augustin Lazăr solicită suspendarea procedurii de revocare din funcţie.

Augustin Lazăr a deschis un proces împotriva Ministerului Justiţiei la Curtea de Apel Alba Iulia, însă această instanţă a stabilit că nu are competenţa teritorială de a judeca acest caz. CA Alba Iulia susţine că procesul trebuie judecat la Curtea de Apel Bucureşti, în raza căreia îşi are sediul Parchetul General.

Ulterior, pe 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a decis că nu are nici ea competenţa de a judeca procesul deschis de Augustin Lazăr şi a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel Alba Iulia.

Conform procedurii, în cazul deciziilor contradictorii ale instanţelor de acelaşi grad, instanţa superioară - în acest caz Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - trebuie să rezolve conflictul de competenţă.

Augustin Lazăr, greu de demis. Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni, că nu el poate sesiza Curtea Constituţională în ceea ce priveşte revocarea procurorului general Augustin Lazăr, ci premierul trebuie să facă asta, precizând că "nu există altă cale de urmat".

Pe 2 noiembrie 2018, procurorul general Augustin Lazăr a depus la Curtea de Apel Alba Iulia, oraş în care îşi are domiciliul, o acţiune în contencios-administrativ prin care cerea suspendarea procedurii de revocare a sa din funcţie demarată de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Augustin Lazăr a mai cerut suspendarea executării actelor care stau la baza emiterii propunerii respective, inclusiv a raportului privind activitatea sa managerială.

În data de 24 octombrie 2018, Tudorel Toader a anunţat declanşarea procedurii de revocare din funcţie a procurorului general, Augustin Lazăr.

Toader, despre sesizarea CCR în cazul revocării lui Lazăr: Nu există altă cale de urmat

Ministrul Justiţiei a invocat 20 de motive de debarcare a lui Augustin Lazăr, printre care: probleme grave de comportament şi comunicare publică; probleme grave de management; lipsa organizării eficiente şi a asumării responsabilităţii; discursuri eminamente politice şi acuzaţii la adresa autorităţilor statului; contestarea deciziilor Curţii Constituţionale; neîndeplinirea obligaţiilor asumate prin proiectul de management prin utilizarea pe scară largă a delegărilor în funcţii de conducere; critici aduse Parlamentului şi Guvernului; modul de desfăşurare a anchetei privind intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august; încălcarea legii prin semnarea unor protocoale cu SRI.

Mai multe articole despre:
Augustin Lazăr