MENIU

Au trecut 74 de ani de la cea mai sângeroasă luptă din istorie! Cum ne-a schimbat soarta

Pe 22 iunie, în urmă cu exact 74 de ani, începea confruntarea care avea să decidă câștigătorii celui de-Al Doilea Război Mondial.

”Nu trebuie decât să lovim în ușă și întregul complex putrezit se va prăbuși”. Era aproximativ ora 3:00 în dimineața zilei de 22 iunie. Anul era 1941. O serie de bombardamente devastatoare încep să lovească cele mai importante zone de la granița vestică a Uniunii Sovietice. Aeroporturi, adăposturi, instalații pentru comunicații și aglomerări de trupe, toate țintele militare sunt vizate. Alături de acestea, marile orașe sunt și ele bombardate, fără a se ține cont de prezența civililor.

Ulterior, își fac apariția escadrile de bombardiere și avioane de atac care încep să distrugă cele mai importante puncte de rezistență. Toate acestea aveau rolul de a pregăti terenul pentru 150 de divizii germane, care au pătruns pe teritoriul ocupat de Uniunea Sovietică alături de alte zeci de divizii din România, Finlanda, Ungaria, Italia și Slovacia. Alături de finlandezi, românii au contribuit cu cel mai mare număr de soldați la această primă etapă a războiului împotriva sovieticilor: peste 300.000 de români au luat parte la operațiunea de eliberare a Basarabiei și Bucovinei.

Află întreaga poveste a confruntării sângeroase care ne-a schimbat soarta