Au găsit în curte un sicriu din sticlă în care dormea o copilă. Au aflat adevărul -nu vor să creadă!
În timp ce muncitorii renovau locuinţa unei familii din San Francisco, au făcut o descoperire şocantă: în curte au găsit un sicriu cu capacul din sticlă, prin care au putut vedea corpul conservat în perfectă stare al unei fetiţe.
Fetiţa, care părea să aibă doar câţiva ani, arăta de parcă ar fi dormit, în micul sicriu ornat, cu capac din sticlă. Copilul avea părul lung, obrajii păreau îmbujoraţi şi purta o rochiţă lungă, albă, cu o cruce realizată din flori, ţinută pe piept, informează KTVU.
Copilul a fost numit, cu afecţiune, "Miranda Eve", în timpul în care istoricii au încercat să afle cine a fost ea şi care era numele său. După 11 luni de teste intense, experţii au identificat-o pe micuţă, ea se numea Edith Howard Cook şi, spre surprinderea tuturor, Edith are şi un stră-stră-nepot, Peter Cook, care s-a declarat extrem de emoţionat la aflarea veştii.
Registrele de înmormântare au arătat că Edith a murit în 1876, cu doar o lună înaintea celei de-a treia aniversări. Cauza morţii este malnutriţia severă, experţii spunând că probabil copilul s-a îmbolnăvit din pricina unei infecţii bacteriale şi a încetat să mai mănânce, totul ducând la malnutriţie.
Fetiţa a fost înmormântată într-un vechi cimitir şi se crede că a fost pur şi simplu uitată, în 1930, când toate sicriele au fost exhumate şi reîngropate într-un nou cimitir, ajungând în curtea familiei Karner.
Şocul muncitorilor nu l-a depăşit pe cel al familiei a cărei casă era renovată, Ericka Karner şi soţul său, John, povestind un fapt tulburător. Cei doi, şi ei părinţii unor fetiţe mici, au auzit, atunci când se aflau într-o încăpere cu ambii lor copii, paşii unui copilaş alergând într-o altă parte a casei. După ce corpul a fost mutat, familia nu a mai auzit paşii de copilaş alergând prin casa lor. Edith a avut parte de o nouă ceremonie de înmormântare, iar povestea sa a reuşit să emoţioneze extrem de multă lume.