MENIU

Au fost introduse restricții în două localități din cauza numărului mare de cazuri coronavirus

Restrictii coronavirus

Doua localitati intra sub o serie de restrictii incepand din data de 6 septembrie din cauza numarului crescut de cazuri covid19.

S-a decis introducerea de restricții în localitățile Spermezeu și Șieuț din Bistrița-Năsăud.

În cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud din data de 5 septembrie a fost prezentată situația actualizată a unităților administrav-teritoriale din județ, din perspectiva Hotărârii Guvernului nr. 668/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 16 august, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Prin urmare, a fost adoptată Hotărârea CJSU Bistrița-Năsăud nr. 17/05.09.2020, prin care s-a stabilit că se introduc restricții în unitățile administrativ-teritoriale unde incidența cumulată a cazurilor de îmbolnăviri cu Covid-19, în ultimele 14 zile, este mai mare de 1,5/1000 locuitori: Spermezeu și Șieuț.

Hotărârea intră în vigoare începând cu data de 6 septembrie.

Prin hotărâri anterioare, au fost introduse restricții similare la Ilva Mică (ridicate între timp), Rebra, Budești, Lunca Ilvei.

Astfel, se restricționează activitatea operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum şi a operatorilor licentiaţi în domeniul jocurilor de noroc. Se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective. Totodată, activitatea restaurantelor şi cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare de pe raza celor două comune este permisă doar pentru clienţii cazați în unităţile de cazare.

Conform Hotărârii de Guvern, de la 1 septembrie se permite reluarea activității restaurantelor și cafenelelor aflate în interiorul unor clădiri, cu respectarea normelor de protecție stabilite de specialiști, doar dacă incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori.

Mai multe articole despre: