MENIU

Au făcut dezinsecție în casă, iar acum toată familia a ajuns la spital

Dezinsecție cu porbleme, în Timiș. Foto/Profimedia

Cinci persoane intoxicate, între care trei copii, au fost transportaţi la spital, joi după-amiaza, pentru evaluare medicală, după ce în apartament a avut loc o dezinsecţie în urma căreia nu s-au simţit bine.

Purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea, a declarat că printr-un apel la SNUAU 112 a fost solicitată prezenţa unui echipaj la un caz de intoxicaţie cu insecticid, în Timişoara.

"După ce a fost efectuată o dezinsecţie într-un apartament, doi adulţi şi trei copii au intrat în interiorul acestuia. Bărbatul a acuzat dificultăţi în respiraţie. Echipajele ajunse la faţa locului au ventilat camerele apartamentului şi apartamentele învecinate. În urma măsurătorilor efectuate de către echipajul CBRN, nu au fost detectate substanţe toxice. Cele cinci persoane au fost transportate la spital pentru evaluare medicală", a afirmat Elena Megherea.

La faţa locului s-au deplasat o autospecială de stingere, un echipaj CBRN şi unul SMURD, precum şi trei ambulanţe ale SAJ. 

Mai multe articole despre:
timis timisoara dezinsectie