MENIU

Atac terorist, vineri seara. Două explozii, cel puțin 12 morţi

Atac în Somalia

Cel puțin 12 persoane au fost ucise vineri seară la Mogadiscio într-un atac contra unui hotel și unui parc din apropiere, revendicat de insurgenți islamiști somalezi shebab, informează AFP și Reuters.

Două explozii, urmate de focuri de armă automată mai mult de o oră, au zguduit capitala Somaliei în jurul orei 19.45 (16.45 GMT).

"Una dintre explozii a avut loc lângă Peace Garden, iar cealaltă în apropierea hotelului (vecin) SYL. Am văzut 12 civili uciși, dar numărul (morților) ar putea fi mult mai mare", a declarat Ibrahim Mohamed, un responsabil al poliției somaleze.

În timp ce era încă în desfășurare, islamiștii radicali shebab au revendicat operațiunea, într-un scurt comunicat postat pe contul lor Instagram.

"Membri ai mujahedinilor au lansat un atac contra hotelului SYL din apropierea palatului prezidențial. Atacul a început cu un atentat sinucigaș, urmat de un schimb de focuri", a declarat grupul.

Hotelul SYL este situat aproape de incinta ultrasecurizată Villa Somalia, un complex fortificat unde se află președinția Somaliei și biroul prim-ministrului.

Ziduri de la Somali Youth League Hotel, cunoscut sub numele de SYL Hotel, erau distruse, cu toate că vehiculul a fost detonat la poarta parcului din apropiere, unde s-au adunat zeci de oameni, potrivit martorilor. Focuri de armă s-au auzit după explozie.

Al Shabaab a lansat adesea atacuri la Mogadiscio vineri — weekendul somalez — când oamenii se adună în hoteluri, restaurante sau alte locuri pentru a se întâlni cu prietenii sau familia, notează Reuters.

Mai multe articole despre:
Somalia