Atac sângeros în Harghita! O ursoaică s-a năpustit asupra unui bărbat la Ciucsângeorgiu
Un bărbat de 69 de ani a fost atacat de un urs în zona localităţii Ciucsângeorgiu, acesta fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Miercurea Ciuc, a anunţat pe pagina sa de Facebook preşedintele Consiliului Judeţean Harghita, Borboly Csaba.
Potrivit sursei citate, ursul a fost alungat de însoţitorul victimei.
"Este nevoie de luarea deciziilor şi de intervenţia responsabilă din partea guvernului şi a parlamentului şi este o urgenţă tot mai mare de a aborda problema", se arată în postarea menţionată.
Este al doilea atac înregistrat în ultimele zile în Harghita, după ce în data de 29 ianuarie un tânăr de 27 ani a ajuns la spital cu multiple leziuni, fiind atacat de un urs în timp ce se afla la o partidă de vânătoare, între localităţile Atid şi Inlăceni