ASTRONAUȚII care au participat la misiunea CREW-2 revin astăzi pe Pământ. Unde va ateriza capsula SPACE X
Revenirea pe Terra a celui de-al doilea echipaj trimis de compania SpaceX la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS), alcătuit din patru astronauţi, va avea loc în cele din urmă în zorii zilei de marţi, a anunţat NASA.
Inițial, aterizarea era fixată pentru duminică, dar din cauza vânturilor violente din proximitatea zonei de amerizare, evenimentul a fost amânat.
Amerizarea este programată pentru marți la ora 03:33 GMT, a precizat NASA pe contul său de Twitter.
Echipajul misiunii Crew-2, alcătuit din francezul Thomas Pesquet, japonezul Akihiko Hoshide şi americanii Shane Kimbrough şi Megan McArthur, va reveni pe Terra înainte de sosirea la bordul ISS a celor patru astronauţi care participă la misiunea Crew-3 şi a căror lansare a fost amânată de mai multe ori, în special din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.