MENIU

Asociația "Împreună Pas cu Pas" se alătură campaniei "Plantăm, Îngrijim, Suntem Responsabili"

Înființată în anul 2010, asociația "Împreună Pas cu Pas" este o organizație nonguvernamentală, publică, apolitică și nonprofit, care are ca principal scop sprijinirea persoanelor cu dizabilități, tulburări și nevoi psihologice și promovează metodele și terapiile psiho-comportamentale de recuperare și menținere a sănătății mentale și a echilibrului psihologic. 

Împreună cu Centrul de Recuperare și Medicină Integrativă Global Wellness System și Agenția de Evenimente Epic-Events, Asociația "Împreună Pas cu Pas" urmărește realizarea unei campanii ample de conștientizare a populației despre importanța achizițiilor etice și responsabile cu impact asupra sănătății dar și a mediului înconjurător, proiect în care și-au anunțat deja aportul angajații unui post important de televiziune sau personalități publice precum Roxana Ciuhulescu, Ozana Barabancea, Teodora Drăgoi Pop, Cerasela Rogen sau bloggerița Mona Croitoru. Un alt mare țel al acestei asociații este acele de a dezvolta o școală specială pentru copiii cu dizabilități, care să se ridice la standardele internaționale în ceea ce privește personalul cât și instrumentele și metodele folosite.

 

Revenind la proiectul eco "Plantăm, îngrijim, suntem responsabili" are drept activitate principală plantarea copacilor într-o zonă din București ce are nevoie de spațiu verde. Asociația "Împreună Pas cu Pas" a aderat la principiile și valorile de sănătate și responsabilitate promovate de Global Wellness System, motiv pentru care copiii de aici vor planta copaci, împreună cu cei care se ocupă de coordonarea lor. De altfel, micuții ce suferă de diferite tulburări și părinții acestora, vor fi sponsorizați de Global Wellness System cu terapii de medicină integrativă având la bază abordarea holistică în baza unor protocoale personalizate  stabilite de Dr. Cristina Popescu, medic geriatru cu competențe de homeopatie, în cadrul Centrului de Medicină Integrativă. "Vom alege împreună cu psihologii Asociației "Împreună Pas cu Pas" abordarea terapeutică personalizată  și formularea recomandărilor. Dorim să formăm o echipă care să asigure ambele perspective: psihologică și terapeutică, în viziunea holistică, pe teme variate, alese de comun acord și care să reflecte nevoia de dezvoltare și cunoaștere atât a GWS cât și a AIPP", a arătat inginer chimist Aurelia Dumitru.

 

Mai multe articole despre:
null