MENIU

ASASINUL deputatei britanice Jo Cox, declaraţii şocante în instanță

Asasinul lui Jo Cox

Bărbatul acuzat de uciderea deputatie laburiste britanice Jo Cox a făcut declaraţii şocante în fața instanței.

Bărbatul acuzat de uciderea deputatie laburiste britanice Jo Cox a apărut azi în fața instanței. Jo Cox, care avea 41 de ani, a fost împușcată și înjunghiată mortal, joi, în Birstall, West Yorkshire. Femeia se afla în campanie electorală pentru referendumul privind Brexit-ul, făcând parte din tabăra celor care susțin ca Marea Britanie să rămână în UE.

Thomas Mair a declarat în fața Tribunalului din Westminster: „Moarte trădătorilor, libertate pentru Marea Britanie", când i s-a cerut să-și confirme numele, scrie evz.ro.

Bărbatul de 52 de ani este acuzat de crimă, vătămare corporală gravă, deținere de armă de foc cu intenția de a ataca pe cineva și posesie de armă ofensivă. El rămâne în arestul poliției.

Cox era căsătorită și avea doi copii și urma să participe la o acțiune în circumscripția electorală când a fost rănită mortal, arata sursa citata.

Un bărbat de 77 de ani, care i-a sărit în ajutor, a fost de asemenea înjunghiat și este internat în spital, în stare stabilă.

Acuzatul, care purta un trening gri, a refuzat să-și spună numele complet și nu a răspuns, când a fost întrebat care este adresa sa și data nașterii. Va apărea, luni, din nou în fața instanței.

Mai multe articole despre:
jo cox