Arhiepiscopul Tomisului rămâne sub control judiciar. Cererea acestuia a fost respinsă de ICCJ
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins marţi, ca nefondată, cererea arhiepiscopului Tomisului, Teodosie Petrescu, de ridicare a măsurii controlului judiciar, în dosarul în care este acuzat de fraude cu fonduri europene, anunță Agerpres.
Pe 18 iulie, Curtea de Apel Constanţa a prelungit cu 60 de zile controlul judiciar în cazul arhiepiscopului, însă acesta a contestat decizia la instanţa supremă.
Prezent marţi în sala de judecată, Teodosie Petrescu le-a explicat judecătorilor că este acuzat de "presupuse fapte care nu sunt adevărate" şi a cerut revocarea controlului judiciar pentru a-şi desfăşura în bune condiţii misiunea.
Arhiepiscopul Tomisului a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.
Potrivit DNA, în perioada 2010 - 2016, Teodosie Petrescu, în calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, împreună cu alţi cinci inculpaţi, a folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), pentru a primi fonduri europene.
În documentele prezentate la APIA, inculpaţii au declarat, în mod nereal, că folosesc anumite suprafeţe agricole (peste 300 ha), situate în zona denumită 'Ferma 3' - Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), având categoriile de folosinţă 'vii pe rod cu struguri pentru vin'/'vii pe rod cu struguri nobili pentru vin', în condiţiile în care, începând cu anul 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi".
În declaraţiile depuse apare şi un alt aspect fals şi anume că s-au respectat normele privind bunele condiţii agricole şi de mediu, printre care şi evitarea instalării vegetaţiei nedorite, în condiţiile în care parcelele erau abandonate şi invadate cu astfel de vegetaţie, menţionează DNA.
Din ancheta efectuată de procurorii DNA a reieşit în acest caz obţinerea pe nedrept de fonduri europene în cadrul schemelor de plată pe suprafaţă unică în sumă totală de 1.392.964 de lei.