Arhiepiscopul Hușilor, reținut pentru VIOL și agresiune sexuală!
Fostul episcop al Hușilor Cornel Onilă a fost reținut, joi, pentru 24 de ore, de procurorii Parchetului Curții de Apel Iași, care-l acuză de viol și abuz sexual împotriva unui fost elev de-al său la seminarul teologic ortodox de la Huși, unde acesta era profesor.
El se află la Parchetul Cuții de Apel din Iași. Există posibilitatea ca procurorii să ceară prelungirea perioadei de reținere până la 30 de zile, anunță Realitatea PLUS.
În același dosar este cercetat pentru aceleași acuzații extreme de grave și fostul arhimandrit al Episcopiei, Sebastian Jitaru, care, de altfel, se află deja în închisoare, pentru că l-a șantajat pe Onilă cu filmuțele compromițătoare.
Dosarul în acest caz a fost deschis după o anchetă jurnalistică.
Deși și-a pierdut funcția pe fondul scandalului de șantaj izbucnit în vara anului 2017, Cornel Onilă și-a păstrat statutul de episcop retras, refugiindu-se la canon la Văratec, în județul Neamț, unde măicuțele erau datoare să i se adreseze conform demnității arhierești, cu preasfințite.