Arbore uriaș, doborât de vânt lângă un loc de joacă, într-un parc din Capitală. Nicușor Dan, reacție halucinantă: Se mai întâmplă!
O adevărată tragedie ar fi putut avea loc, duminică, într-un parc din Capitală. Un arbore uriaș a căzut la pământ. Incidentul s-a petrecut în imediata apropiere a unui loc de joacă. Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, nu s-a arătat îngrijorat de situație.
Copacul căzut era de dimensiuni impresionante și prezenta semne clare de putrefacție la baza trunchiului.
Deși ar fi trebuit să fie tăiat cu mult timp în urmă, Administrația Domeniului Public (ADP) din București nu a luat nicio măsură în acest sens.
Norocul a făcut ca, în momentul prăbușirii, niciun copil să nu se afle în proximitatea copacului, evitând astfel orice risc de rănire.
În cadrul unei conferințe de presă, Nicușor Dan a fost întrebat despre problema copacilor netaiați din București și a răspuns cu aparentă nepăsare: „Se întâmplă să cadă copaci. Eu mă ocup, eu semnez toate litigiile care privesc Primăria și există o constanță a acestui fenomen. Sunt aproximativ 2 milioane de copaci în București, se întâmplă ca ei să mai cadă.”
Mai multe articole despre:
parcul bordei
copac cazut
copac cazut bucuresti
copac cazut parc
nicusor dan