MENIU

Arad: Falcă îi cere demisia subprefectului pentru "două poziţii juridice diferite” într-o speţă

Arad: Falcă îi cere demisia subprefectului pentru "două poziţii juridice diferite” într-o speţă

Primarul Aradului îi cere demisia subprefectului Florentina Horgea, acuzat că are poziţii juridice diferite într-o singură speţă legată de adoptarea unei hotârări în CL, care ar fi fost susţinută de Horgea din poziţia de jurist al Primăriei, dar atacată în contencios când a ajuns subprefect.

Primarul Gheorghe Falcă a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că subprefectul judeţului, Florentina Horgea, trebuie să-şi dea demisia pentru că, după ce a plecat din postul de jurist al Primăriei pentru a deveni subprefect, a atacat în contencios administrativ o hotărâre ”a cărei legalitate a susţinut-o în Consiliul Local Municipal Arad cu argumente scrise pe trei pagini”.

Edilul s-a referit la Hotărârea Consiliului Local Municipal nr. 201/2014, privind aprobarea documentaţiei de urbanism ”Plan urbanistic pentru zonă construită protejată, zonă monumente protejate Arad”, pe care Prefectura a anunţat că a atacat-o în contencios administrativ.

”Prefectura a atacat planul urbanistic al zonei protejate. În argumentaţie avem semnătura doamnei subprefect, care a fost angajată în cadrul Primăriei Arad, fiind exact persoana care a argumentat legalitatea acelui proiect. Mai mult decât atât, a existat o contestaţie la acest plan urbanistic pentru zone protejate şi Consiliul Local a trebuit să aprobe un punct de vedere juridic, iar acesta a fost elaborat exact de cea care este azi subprefect”, a declarat primarul, potrivit mediafax.ro.

Mai multe articole despre:
Arad subprefect Gheorghe Falcă