MENIU

Aproximativ 24.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19 și 181 de decese în rândul acestora, în Africa de Sud

Aproximativ 24.000 de cadre medicale, infectate cu COVID-19, în Africa de Sud, și 181 de decese în rândul acestora

Aproximativ 24.000 de cadre medicale din Africa de Sud au fost infectaţi cu noul coronavirus de la începutul pandemiei care a debutat în luna martie a acestui an, în vreme ce 181 au murit ca urmare a infectării cu virusul SARS-CoV-2. Un anunț în acest sens a fost făcut, astăzi, într-o conferință de presă, de ministrul sud-african al Sănătăţii, Zweli Mkwize, relatează Agerpres.

Potrivit oficialului, numărul persoanelor infectate reprezintă circa 5% din numărul total al cazurilor de COVID-19 din țara sa.

Cu 521.318 de cazuri confirmate până în prezent, dintre care peste 8.000 de decese, Africa de Sud este cea mai afectată ţară de pe continentul african. De altfel, numai în această ţară s-au înregistrat mai mult de jumătate dintre cazurile de coronavirus din Africa.

Africa de Sud este, de asemenea, a cincea ţară din lume cea mai afectată de pandemie în ceea ce priveşte cazurile confirmate, iar specialiștii spun că numărul oficial al deceselor este în mare măsură subestimat. În plus, estimările oficiale nu sunt deloc optimiste. Din contră, potrivit acestor, între 40.000 şi 50.000 de persoane ar putea muri de COVID-19 până la sfârşitul anului în această țară.

Chiar ministrul Zweli Mkwize a recunoscut că țara sa nu "a terminat încă” cu pandemia, deși spune că „nu s-a ajuns la stadiul în care nu există loc pentru pacienţii în spitale”.

Ministrul a declarat că ţara sa "ar putea atinge vârful (pandemiei) până la sfârşitul lunii august", avertizând, totodată, în legătură cu riscul unui al doilea val dacă măsurile luate pentru a opri boala sunt abandonate prea rapid.